SUPRAALIMENTAREA

Supraalimentarea motoarelor are drept scop în primul rând mărirea momentului motor (cuplului motor). Procedeele de supraalimentare cele mai întâlnite pot fi compresorul mecanic, turbocompresorul, sau amândouă (VW-TSI).
La supraalimentarea mecanică , cantitatea de aer este comprimată de către un compresor mecanic acţionat direct de către motor. Cu toate acestea, creşterea puterii de ieşire este, parţial scazută, din cauza pierderilor parazitare de conducere de la compresor. Puterea de a conduce un turbocompresor mecanic este, de până la 15% din puterea motorului. Prin urmare, consumul de combustibil este mai mare în comparaţie cu un motor cu aspiraţie naturală, cu aceeaşi putere de ieşire.
Mercedes are însă un mod interesant de supraalimntare folosind acest tip de supraalimntare, prin al lor COMPRESSOR. Supraalimentarea se realizează numai când se depăşeşte un anumit prag de sarcină si turaţie. Până la acest prag, motorul funcţionează precum unul cu admisie normală. O idee bună, mai ales din punct de vedere al consumului de benzină.

supraalimentare

La supraalimentarea cu gaze de eşapament, o parte din energia gazelor de eşapament, care ar fi fost irosită în mod normal, este folosită pentru a învarti o turbină. Montat pe acelaşi ax cu turbina este un compresor care aspiră aer,pe care îl comprimă, şi apoi îl furnizează către motor. Nu există nici o cuplare mecanică a motorului cu turbosuflanta.

supraalimentare

GEOMETRIA VARIABILA A TURBOSUFLANTEI

In mod deosebit la turbosuflantele cu geometrie variabila apar fenomene de variatie a puterii motorului, datorita calitatii combustibilului utilizat. In toate cazurile producatorii de turbosuflante recomanda verificarea si curatirea turbosuflantelor la fiecare 80 - 100000 Km.

Constructia turbosuflantei este relativ simpla. Turbosuflanta are in componenta 3 parti:

  • lagarul central
  • partea turbina
  • partea compresor

Antrenarea turbosuflantei este facuta de gazele de evacuare din motor, motiv pentru care aceasta parte este solicitata termic, lucrand la tempereturi de peste 700 C, iar rotatia turbinei este intre 100000 si 280000 rot/min.
Presiunea de supraalimentare este realizata de un compresor axial care aspira aer curat prin filtru si il introduce sub presiune in galeria de supraalimentare, presiune care variaza in mod normal intre 0,5 -1,7 bari.
Ansamblul central primeste ulei de ungere sub presiune de la pompa centrala de ungere. Rotorul are lagare de alunecare iar etansarea se face cu segmenti.
Din cele de mai sus este foarte clar ca turbosuflanta in functionare primeste semnale de la sistemele motorului si transmite la randul ei semnale la pompa de injectie si la alimentarea cu aer a motorului.

TURBOSUFLANTA CU GEOMETRIE VARIABILA

O atentie deosebita trebuie acordata intretinerii turbosuflantei cu geometrie variabila, aceaste fiind un amsamblu complex, care are o influenta foarte mare asupra functionarii motorului pe care este montata. Se recomanda demontarea de pe motoare, verificarea si curatarea turbosuflantelor, la fiecare 100.000 Km.
Pentru turbosuflantele ce echipeaza motoarele IVECO Cursor este recomandata o verificare speciala, intrucat exista din constructie repere care functioneaza la temperaturi ridicate si se uzeaza. Aceasta uzura este normala, insa nesemnalata la timp poate duce la distrugerea turbosuflantei.
In aceasta situatie defectele turbosuflantei pot fi semnalate usor prin cresterea consumului de combustibil si functionare inconstanta a motorului. Aceste defecte sunt de asemenea semnalate la testul motorului pe calculator.
Introducerea turbosuflantei cu geometrie variabilă VNT (Variable Nozzle Turbine) în 1989 şi evoluţia ei în cursul anilor 90 şi în secolul 21 au adus turbosuflanta la rangul de cel mai de succes concept de creştere a performanţelor motorului.
Tehnologia implică folosirea unui carter turbină care işi schimbă configuraţia internă pentru a se adapta la nevoia specifică motorului de aer comprimat (cazul diesel) sau amestec combustibil (cazul benzină).

Tehnologia VNT permite turbosuflantei să crească puterea motorului în toată gama de viteze. Turbosuflantele VNT ajută la controlul emisiilor de monoxid de azot generate de motoarele diesel prin dezvoltarea unui sistem de refolosire a gazelor arse şi reintroducerea lor în camera de ardere a motorului.
Turbosuflanta este un element cheie în folosirea motoarelor moderne alimentate cu benzină sau motorină, inginerii auto lucrând în prezent la dezvoltarea unor motoare care oferă performanţe cu emisii scăzute de CO2. Reducerea dimensiunilor motorului şi injecţia directă reprezintă viitorul motorului supraalimentat, turbosuflanta fiind cea care va aduce o contribuţie importantă la creştrea puterii motorului şi scădarea impactului emisiilor asupra mediului înconjurător.
Astfel de turbosuflante funcţionează la 1050 C permiţând ca proprietăţile combustibililor să fie optimizate pentru respectarea normelor emisiilor şi CO2


SISTEMUL DE COMANDA SI CONTROL AL SUPRAALIMENTARII

Sisteme de comanda:
Odată ce ECU are un set de semnale de intrare care îi furnizează informaţii despre parametrii de funcţionare şi respectiv cerinţele/comenzile şoferului, trimite semnale către elementele de comandă pentru obţinerea rezultatului dorit în condiţiile date.
Lucrul cel mai important pe care îl comandă ECU este cantitatea de motorină pe care o injectează cu care modifică turaţia şi nivelul de putere al motorului. Presiunea de supraalimentare variază direct proporţional cu turaţia turbochargerului, deci pentru modificarea presiunii este suficient să se modifice corespunzător turaţia turbinei adică gazele de evacuare să cedeze o cantitate de energie mai mare sau mai mică turbinei.

conectarea valvelor

Comanda dispozitivului care modifică cantitatea de energie cedată de gazele de evacuare (wastegate-ul sau vanele în cazul VNT-urilor) este realizată de valva "pneumatică" N75 prin comanda într-un tren de impulsuri cu factor de umplere variabil.
Într-un mod similar (tot tren de impulsuri cu factor de umplere variabil) este comandată şi valva EGR (N18) respectiv clapeta pentru obturarea galeriei de admisie (N239). În afara de valvele "pneumatice" (care rutează linii de vacuum N18, N239şi N75 în cazul VNT-urilor sau linii de presiune N75 în cazul wastegate-ului) ECU mai comandă relee electrice.

Reparatii Turbosuflante

Copyright HELLENROM TURBOSUFLANTE.
Site realizat de Creative Eye - web design company